ĐỌC MAGDA CÂRNECI

ĐỌC MAGDA CÂRNECI
https://twitter.com/hienminhtran

http://hientran2016.wordpress.com
http://www.facebook.com/pages/Tran-minh-hien/167914163328628?notif_t=page_new_likes
http://hientran1970.blogspot.com
THUYẾT DUNG HÒA http://hientran1970.blogspot.com/2014/01/thuyet-dung-hoa.html
THUYẾT DUNG HÒA https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2014/01/15/thuyet-dung-hoa/
TƯƠNG LAI VIỆT NAM http://hientran1970.blogspot.com/2014/01/tuong-lai-viet-nam.html
TƯƠNG LAI VIỆT NAM https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2014/01/15/tuong-lai-viet-nam/
SÁCH DẠY CON THẾ KỶ 21 http://hientran1970.blogspot.com/2015/09/sach-day-con-ky-21.html
SÁCH DẠY CON THẾ KỶ 21 https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2015/09/03/sach-day-con-the-ky-21/
ĐỌC MAGDA CÂRNECI
Trần Minh Hiền Orlando ngày 18 tháng 10 năm 2016
Magda Cârneci là nữ thi sĩ, nhà sử học và nhà phê bình văn học, nhà viết tiểu luận nổi tiếng của Romania và khắp thế giới. Cô hiện là Chủ Tịch Văn Bút Romania. Cô có bằng tiến sĩ sử học ở Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales in Paris (1997).
Urcarea

Zăceam moartă ori adormită pe fundul unei bătrîne caverne,
nu ştiu cum ajunsesem acolo; căzusem; împrejur era un dens, pămîntos întuneric.

Întîi am simţit strîmtoarea pereţilor de umedă piatră veche, bătrînă;
apoi am auzit o tăcere densă, adîncă; apoi am deschis, încetişor, ochii.

Zăceam undeva în adînc, era întuneric; simţeam deasupra
un lung culoar rece de aer, vroiam să scap de jos, din închisoare.

Şi cu un mare efort, de parcă mă smulgeam din plumb, dintr-o rea gravitaţie,
m-am ridicat lent în genunchi, apoi în picioare, m-am apucat de colţii de piatră;

am început cu mare trudă să urc.
Era un puţ îngust şi adînc, sau o falie

între două blocuri de stîncă, doi versanţi printre care un izvor cursese cîndva,
ori o lavă ferbinte ţîşnise spre stele.

Era întuneric şi frig, era o urcare adîncă; un fel de vînt viu
bătea în rafale, mă apucam de colţii de piatră, colţii îmi sfîşiau palmele.

Mai alunecam, mai cădeam, iarăşi mă ridicam; oboseala mă făcea
să cred că mă pierd şi că mor: o dată, de trei ori, de mii şi milioane de ori.

Întunericul era dens, ca o materie moale şi moartă ce trebuia frămîntată,
îl înghiţeam cu plămînii, îl digeram cu stomacul şi inima, îl aruncam afară cu mintea.

Trupul meu era un distilator chinuit, sîngera,
carnea vroia să înceteze, să moară.

Eram într-un istm îngust şi adînc,
urcam din piatră în piatră, ca pe o dureroasă, invizibilă scară;

simţeam treptat sub mîini licheni şi cochilii,
forme mărunte de materie vie, din ce în ce mai catifelată, mai caldă,

pipăiam cozi şi aripi, apucam gheare, ciocuri, copite,
din cînd în cînd distingeam luciri, scînteieri, scurte fulgere;

în cotloane bănuiam comori fabuloase, apucam cupe, săbii, monezi,
dar un suflu aspru le risipea şi mă trăgea mai departe.

Parcă aş fi fost într-un esofag uriaş, într-un gît de fiară sălbatecă,
auzeam uneori ţipete, respiraţii iuţi, fîlfîituri,
                              
se dădea un fel de luptă nevăzută în jur, o trîntă, o încleştare,
dar începeam să întrevăd la capăt puţină lumină.

Era din ce în ce mai greu, mai sfîşietor, trupul mă durea peste poate;
mi-era groază să nu cad în hău înapoi, mi-era teamă de ce voi găsi înainte.

Trupul meu era un distilator chinuit, supura,
carnea vroia să înceteze, să moară.

Palmele îmi alunecau pe o materie din ce în ce mai netedă, mai fierbinte,
parcă eram într-un cuptor încins, în care o pîinişoară stranie se cocea,

sau un miez de metal se topea, se curăţa şi începea să iradieze roşu lumină,
şi în aburul lui un fel de prunc alb cît o fasolă se străvedea,

undeva în pieptul meu dureros, gata să explodeze.
Pînă ce am ajuns, nu ştiu cum, la capăt, în vîrf.

Eram într-un fel de cabină rotundă.
Vîntul cel viu brusc se potolise.

Mă simţeam uşoară ca o pană într-o nacelă deasupra pămîntului;
o bucurie nedescrisă mă invada.

M-am apropiat de una din cele două ferestre rotunde
prin care un ocean de lumină se revărsa peste mine.

Am privit înafară, am privit prin rotunda fereastră:
eram într-o ţeastă, într-un uriaş cap de om.

Priveam printr-un iris, vedeam lumea albastră
dintr-un om vast pînă la stele, mult mai cuprinzător ca pămîntul.

Omul acela se privea într-un fel de oglindă.
În ea se vedea o femeie ce se priveşte-ntr-o oglindă solară,

înconjurată de oameni vaşti, transparenţi, de lumină.
Din oglindă mă privea surîzînd chiar Eu Însumi.

The Ascent

I was lying dead or asleep at the bottom of an ancient chasm,
I don’t know how I landed there: I’d fallen; all around, thick, dusty blackness.

First I felt constrained between those walls of damp, immemorial stone;
then I heard a profound, unbroken silence; later I gradually opened my eyes.

I was lying somewhere in the depths, it was dark; above me, I sensed
a long passageway of cool air; I wanted to escape from down there, from the prison.

With great effort, as if breaking free of lead, of bad gravity,
I slowly rose to my knees, then my feet, and I gripped the stone crags.

Painfully, I began to climb.
It was a narrow, deep shaft, or a fault

between two solid blocks of stone, two walls between which a spring once had flowed
or hot lava had shot upward to the stars.

It was dark and cold, the climb was steep; a sort of living wind
gusted; I clutched at the stone crags, their teeth tore my palms.

I slipped, I fell, I rose again; exhaustion made me believe
I was lost and would die: once, thrice, thousands and thousands of times.

The blackness was thick, like soft dead matter that had to be kneaded,
I swallowed it into my lungs, I digested it in my stomach and heart, I cast it out with my mind.

My body became an athanor, tormented, bleeding,
the flesh did not want to give up and die.

I found myself on an isthmus, narrow and deep below,
I climbed from to after rock as on a painful, invisible staircase;

little by little, I felt under my hands lichens and shells,
tiny forms of living matter, more and more velvety, warmer,

I touched tails and fins, I grasped claws, beaks, hooves;
from time to time I could see brightness, a spark, a flash;

I suspected fabulous treasure troves in crannies, I seized goblets, swords, coins,
but a harsh wind scattered them and carried me farther ahead.

As if I were in a huge esophagus, in the throat of a fierce beast,
I sometimes heard cries, the rasp of panting, a fluttering;

a sort of wrestling match, an invisible struggle was being waged all around,
and at the end I began to see a hint of light.

It got more and more painful, my body hurt beyond endurance;
I felt terrified I’d fall back into the precipice, but wary of what I might find ahead.

My body became an athanor, tormented, suppurating,
the flesh wanted to give up and die.

My hands slipped on a substance that grew slicker and slicker, hotter;
it was as if I were in a hot oven where a strange little loaf was baking

or a metal ingot being smelted, refined, prepared to radiate light,
and in its steam a kind of white baby, as big as a broad bean, made itself visible

somewhere in my aching breast, ready to explode.
Until somehow, I don’t know how, I reached the end, the top.

I found myself in a sort of small room, circular.
The living wind suddenly stilled.

I felt light as a feather in a balloon’s gondola floating above the earth,
an indescribable joy suffused me.

I went to one of the pair of round windows
through which an ocean of light poured over me.

I looked outside through one of the windows:
I was in a skull, a giant human head.

I looked through an iris; I saw the blue world
inside a man so colossal as to reach to the stars.

That man was looking at himself in a kind of mirror.
In it a woman was looking at herself through the sun,

surrounded by people of light, transparent, vast.
From the mirror I could see Myself, smiling.

Trần Minh Hiền Orlando ngày 18 tháng 10 năm 2016



https://twitter.com/hienminhtran

http://hientran2016.wordpress.com
http://www.facebook.com/pages/Tran-minh-hien/167914163328628?notif_t=page_new_likes
http://hientran1970.blogspot.com
THUYẾT DUNG HÒA http://hientran1970.blogspot.com/2014/01/thuyet-dung-hoa.html
THUYẾT DUNG HÒA https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2014/01/15/thuyet-dung-hoa/
TƯƠNG LAI VIỆT NAM http://hientran1970.blogspot.com/2014/01/tuong-lai-viet-nam.html
TƯƠNG LAI VIỆT NAM https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2014/01/15/tuong-lai-viet-nam/
SÁCH DẠY CON THẾ KỶ 21 http://hientran1970.blogspot.com/2015/09/sach-day-con-ky-21.html
SÁCH DẠY CON THẾ KỶ 21 https://hientrankhanhdo.wordpress.com/2015/09/03/sach-day-con-the-ky-21/

Advertisements

About hientrankhanhdo

writer, teacher
Bài này đã được đăng trong Uncategorized. Đánh dấu đường dẫn tĩnh.

Trả lời

Mời bạn điền thông tin vào ô dưới đây hoặc kích vào một biểu tượng để đăng nhập:

WordPress.com Logo

Bạn đang bình luận bằng tài khoản WordPress.com Đăng xuất / Thay đổi )

Twitter picture

Bạn đang bình luận bằng tài khoản Twitter Đăng xuất / Thay đổi )

Facebook photo

Bạn đang bình luận bằng tài khoản Facebook Đăng xuất / Thay đổi )

Google+ photo

Bạn đang bình luận bằng tài khoản Google+ Đăng xuất / Thay đổi )

Connecting to %s